Cadru natural
Localitatea Beidaud este situata in partea sud-estica a judetului Tulcea, la intersectia dintre paralela de  44° 42'   latitudine nordica cu meridianul de 28° 34' longitudine estica.

Distanta fata de cel mai apropiat oras (Babadag) este de 28 km, iar fata de resedinta de judet (Tulcea) de 64 km.

Aceasta localitate, impreuna cu Neatarnarea (8 km spre nord-vest) si Sarighiol de Deal (7 km spre sud-vest), alcatuiesc comuna Beidaud, invecinata astfel:
          - la nord - teritoriul administrativ al comunei Stejaru
          - la nord-est  - teritoriul administrativ ale comunei Baia
          - la vest - teritoriul administrativ al comunei Casimcea
          - la sud-teritoriul administrativ al comunelor Cogealac si Fantanele ( judetul Constanta )

Satul Beidaud este strabatut de DJ 222 Cogealac - Sarighiol - Ceamurlia de Sus - Topolog, care il imparte in jumatate, pe directia SV-NE. Drumurile comunale care asigura legatura intre satele componente ale comunei, dar si alte sate din judet sunt: DC 19 Baia - Beidaud, DC 24 Sarighiol de Deal - Neatarnarea, DC 25 Neatarnarea - Stejaru

Teritoriul administrativ al comunei Beidaud apartine din punct de vedere geomorfologic Podisului Casimcei (format in orogeneza caledoniana - Silurian), la contactul cu subunitatea mai joasa numita Prispa Hamangia.

Relieful este dispus in trepte, observandu-se o scadere altitudinala de la nord spre sud, spre nivelul de baza reprezentat de Lacul Razim. El este alcatuit in principal din sisturi verzi la care se alatura cuvertura depozitelor loessoide.

Reteaua hidrografica este relativ slab reprezentata, cel mai important rau din zona fiind Hamangia (numit in trecut Beidaut). Acesta este format prin confluenta a trei paraiase ce izvorasc din culmea paduroasa a dealului Sabie: Cavaclac - Cairac de la NE, lung de 3 km, Testemel de la N, lung de 2 1 km si Durasa - Cairac de la NV. Dupa ce colecteaza o serie de mici afluenti (Valea Dulghea sau Dulgea, Valea Adanca, Valea Stolejenu, Valea Lupului, izvorul lui Gudan, izvorul lui Burecu), raul Hamangia se varsa in Lacul Ceamurlia.

Climatul arealului Beidaud este caracteristic regiunii de stepa semiuscata, existand doua variante de microclimat, unul de silvo-stepa in apropierea padurii si cel de stepa uscata.

Rezervatia naturala  Beidaud ocupa o suprafata de 1121 ha. Pe teritoriul acesteia au fost identificate 4 tipuri de habitate naturale a caror conservare necesita declararea ariilor speciale de conservare: pante stancoase silicioase cu vegetatie chasmofitica; pajisti uscate (stepa de loess Pontic-balcanica si stepa petrofila endemica); pasuni (pajisti) impadurite;  situri importante pentru orhidee (habitat prioritar).

Istoricul asezarii si populatia:
In  Defterele din 1573 si 1584 localitatea este mentionata cu numele de Bey-Dacoud.  Pe Harta austriaca din 1790 localitatea este localizata sub numele Beudaude, iar in 1849 adentul polon Korsak mentioneaza localitatea Beidaud in notele sale de calatorie.

Surse bibliografice indica infiintarea Comunei Beidaud, cu primarie, in anul 1879 (facand parte din plasa Istrul), avand in componenta satele Beidaud, Sarighiol de Deal si Caildere (Neatarnarea). Se pare ca numele satului provine de la beiul Daud care, potrivit legendei a fost o mare capetenie turceasca in cetatea Calabair (2 km spre est).

Conform inventarului obiectivelor arheologice realizat de cercetatori arheologi de la Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea, pe teritoriul comunei Beidaud exista la nivelul actual al informatiilor un numar de 17 situri arheologice. Acestea se inregistreaza unei perioade de timp ce cuprinde neoliticul, epoca bronzului, prima si a doua epoca a fierului, perioadele romana si romano-bizantina.

In jurul satului s-au descoperit urme de case si cuptoare provenite din mici asezari (grupari de locuinte) turcesti. De exemplu, la Carabalic (Valea Plangerilor) spre vest si Hagi-Avat (localitatea a facut parte din comuna pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, ulterior a fost desfiintata) spre sud-vest s-au gasit vestigii de locuire.

In actuala vatra a satului, primii locuitori au venit de la Carabalic, fugind de ciuma si s-au asezat in 20 - 30 de bordeie, in mijlocul padurii. A fost initial o asezare de pastori, dar prin defrisarea treptata a padurii, suprafata agricola a crescut.

Situata in partea centrala a fostei plasi Istrul (pana la 1900), apoi in plasa Babadag, comuna avea in anul 1859 aproximativ 2000 de suflete, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea a devenit un centru de comuna foarte puternic in ansamblul asezarilor din regiune.

Toponimia, nu numai a satului, dar si a zonei, demonstreaza existenta la un moment dat a elementului etnic turcesc, insa in harta lui I. Ionescu de la Brad, satul apare ca locuit numai de bulgari.

In secolul al XIX-lea bulgarii incep sa apara in localitatile dobrogene. Perioada in care se instaleaza masiv in Dobrogea aceasta populatie este cea a razboaielor ruso - turce (1828 - 1877). In plus, Dobrogea meridionala (Cadrilaterul) intra sub stapanirea noului stat bulgar, eliberat de sub turci si atunci unii dintre pastorii din Cotel-ul Balcanilor care dupa unii autori bulgari sunt vlahi bulgarizati, se stabilesc in Dobrogea.

La inceputul secolului al XX-lea in localitate continua sa vina populatie bulgareasca, ale carei influente in arhitectura sunt pregnante. De altfel, statisticile ofera date in legatura cu predominanta elementului bulgaresc.

In 1896, M.D. Ionescu consemna pentru satul Beidaud 1118, din care 1095 gagauti, 13 romani, 6 greci si 5 rusi. Asadar, elementul etnic turco-tatarasc nu mai apare, ramanand totusi pregnant in toponimie (ex: Beidaud, Caildere, Cesme etc.)

Al. P. Arbore spune ca acesti gagauti sunt bulgari care se trag din satul Kakaagaci (Caracterul etnografic al Dobrogei sudice din epoca turceasca pana la 1913, in Analele Dobrogei, An IX, vol. II, 1938, f.97)

In recensamantul efectuat la sfarsitul anului 1912, apar inscrisi 2205 locuitori bulgari si 113 romani. In 1915 apar 850 de locuitori bulgari, iar in anul 1919 sunt 1925 locuitori bulgari. In anul 1918 localitatea Beidaud numara 1396 de locuitori bulgari, fapt consemnat in doua statistici germane intocmite in Dobrogea.

Dupa informatia obtinuta de la Raducanu Traian, nascut in 1928 in Beidaud, in anul 1921 a plecat si ultima familie de turci (Iani Demir), iar in anul 1924 notarul Ganciulescu era printre putinii romani din sat (tatal lui Raducanu, venit din Umbraresti, Tecuci, ca oficiant sanitar si improprietarit la Beidaud cu 5 ha, s-a casatorit cu o cojanca din Corugea).

Anul 1940 reprezinta venirea, intr-un numar semnificativ, a aromanilor in judetul Tulcea. Problema emigrarii acestora s-a pus cu mai multa vreme in urma, respectiv dupa razboiul greco-turc care se sfarsise in anul 1922 si care ingreuneaza situatia economica a acestor crescatori de oi.

Prima etapa in rezolvarea problemelor acestei populatii, se inscrie perioadei 1925 - 1932, cand, printr-o actiune guvernamentala, sunt colonizati in Cadrilater si numai sporadic in judetul Tulcea si chiar la Beidaud. In Cadrilater aromanii se adapteaza la noile conditii devenind din pastori agricultori, ca urmare a ajutorului primit de la stat si a existentei unor cantitati de nutreturi suficiente. Acest caracter ocupational il vor purta cu ei in satele din Dobrogea veche, in care sunt colonizati, dupa cedarea Cadrilaterului.

Inainte de stabilirea definitiva in localitatile din judetul Tulcea, populatia aromana, refugiata din Cadrilater, ramane o scurta vreme in judetul Ialomita. Din noiembrie 1940 pana in aprilie 1941, colonistii aromani sosesc cu transporturi feroviare organizate, la Beidaud. Acestia vor locui in casele bulgaresti dintre care unele s-au pastrat pana astazi. La fel se intampla si in satele invecinate Ceamurlia de Sus, Sarighiol de Deal, Baia.

In afara de acestia, la Beidaud se stabilesc romani originari din Oltenia si Moldova, care locuiesc de asemenea in Cadrilater. In plus se asaza aici ciobani originari din Moldova.

Cele doua ocupatii de baza - cresterea oilor (un om avea de la 50 la 200 de oi, ajungandu-se ca in anul 1956 satul sa aiba 36000 oi) si agricultura, au consolidat baza economica a asezarii, care se distruge insa treptat, dupa colectivizarea agriculturii. Asezarea regreseaza chiar si demografic: proiectul de sistematizare a localitatii din 1974 prevedea ca din vatra satului sa ramana numai 5 % suprafata construibila. Ca urmare multe case au fost parasite si demolate de catre primarie.

Desi resedinta de comuna, satul Beidaud n-a avut, din punctul de vedere al regimului de construire, o situatie privilegiata. Dupa o perioada de maxima activitate de constructie, cuprinsa intre anii 1962 - 1970, localitatea suporta efectele propunerilor de sistematizare; acest lucru a insemnat stagnarea construitului de case, prevazandu-se gruparea locuitorilor pe anumite zone, in cladiri mai mari.

Institutul National de Statistica a publicat in  2002, in urma recensamantului, urmatoarele date privind  Comuna Beidaud: 1821 locuitori, din care: 1747 romani, 72 tigani, 1 turc. Trebuie mentionat ca populatia aromana se regaseste in majoritarul romanesc.

STRUCTURA  ASEZARII  SI  GOSPODARIA
Satul are o structura adunata, cu o densitate de gospodarii care descreste de la centru spre margini. Reteaua de drumuri intersectate in T si U, este de asemenea foarte densa in centrul actualei localitati, suprapunandu-se in fapt peste perimetrul partii celei mai vechi de vatra. Lungimea tramei stradale a satului Beidaud este de 11,6 km.

Dealurile din hotarul satului au constituit limite de dezvoltare a asezarii, iar dereaua a concentrat un numar mare de gospodarii. Dupa anul 1976, cand s-au produs mari inundatii in aceasta parte a satului, circa 160 de gospodarii au fost mutate. (Informatie culeasa in anul 1992 de la Gica Florica, n. 1920, arhiva MEAP)

Se pot remarca si alte elemente in afara de gospodariile propriu - zise. De exemplu, au fost amenajate de catre turci, cateva cismele in drumul spre Stejaru (spre Nord), spre Hagivat (Sud-Vest) si Carabalic (Vest), iar la raspantii erau construite cateva pravalii si carciumi, dintre care unele au ramas in picioare pana astazi, completand arhitectura specifica a locului.

In anul 1896, din intinderea comunei de 5380 ha, 270 ha reprezentau vetrele celor trei sate (din care 120 ha pentru Beidaud), iar 3920 ha erau ale locuitorilor, restul de 1190 ha apartinand statului.

In anul 1992, suprafata intravilanului satului Beidaud era de 53 ha, iar extravilanul era de 2217 ha.

Arhitectura
Gospodaria traditionala este de tip mixt ca profil ocupational si anume agro - pastoral. Forma parcelelor este de regula dreptunghiulara, orientata cu latura ingusta spre drum. Constructiile care formau gospodaria veche din Beidaud corespundeau functiei ocupationale si celei globale de locuit: casa, grajdul, porumbarul, paieria (samalacul), cuptorul de vara, curnicele si mai tarziu fantana. Curtea casei era despartita de curtea animalelor.

Casa era amplasata de regula, cu o fatada secundara spre drum, fatada principala avand accesul spre curte si spre sud. Structura gospodariei inscrie doua variante in amplasarea constructiilor anexa:
          - Organizate linear cu casa, lipita zid de zid, dar de inaltimi diferite;
          - Organizate pe doua aliniamente paralele.

Se mai constata si amplasarea acestora la colturile casei, in unghi drept fata de acesta, dar mai departate.

Imprejmuirile gospodariei erau facute din piatra (sisturi verzi) cu liant de ceamur.
Cele mai multe case care reprezinta traditia constructiva a satului sunt bulgaresti si au fost ridicate la inceputul secolului al XX-lea.

In ordinea frecventei privind materialul si tehnologiile de constructie a peretilor, primul loc il ocupa chirpicii, al doilea - “paiantele” (lemne cu impletitura de nuiele si lut), iar al treilea loc - caramida arsa. Ceamurul s-a intrebuintat foarte putin pentru ridicarea zidurilor casei.
Invelitorile din olane au fost cel mai mult folosite. Se stie ca bulgarii erau foarte priceputi in fabricarea olanelor, in sat existand materie prima suficienta. Astfel locuitorii bulgari din Beidaud ajunsesera sa aprovizioneze cu olane, toate satele invecinate.

Din informatiile de teren se pare ca in Beidaud au existat trei caramidarii. Caramidaria grecului Niculei a fost infiintata inainte de 1916. Cea din exteriorul vetrei satului, amplasata pe directia satului Panduru, a functionat pana in 1972. La caramidarie faceau mai ales olane.

In tipologia planimetrica a locuintei din Beidaud se inscriu cateva forme principale care au dovedit insa disponibilitatea dezvoltarii variantelor:
          1. Primul tip de plan inseamna sala si odaie, cu prispa numai la fatada principala si beci.
          2. Al doilea tip important, care a convietuit cu primul, dar care a capatat treptat o raspandire considerabila este cel cu sala si doua incaperi. De regula, beciul este plasat sub balconul axat in fatada, iar la casa fara balcon, beciul este amenajat la un capat al casei, sub una dintre incaperi.
Drept variante la acest plan de baza se considera cele in care apar adaugiri laterale, dar care sunt realizate concomitent cu trasarea nucleului de locuit propriu-zis si anume: grajd sau bucataria de vara; grajd si bucatarie; o incapere pentru pravalie. Astfel locuinta capata pana la cinci incaperi.
          3. Al treilea tip de plan care este posibil sa fi fost destul de raspandit, dar in prezent s-a pastrat extrem de putin este casa dubla cu o simetrie in plan: doua sali, doua odai, prispa, balcon central, beci sub balcon la care se adauga un adapost pentru animale si o bucatarie de vara in unghi drept fata de linia casei.

Casa traditionala din Beidaud cumula functiile de locuire cu tot ce insemna ea in acele timpuri: adapost, pregatirea hranei, desfasurarea unor activitati diurne; stocarea si prezervarea hranei; adapostul animalelor si chiar supravegherea lor (pe ferestruica uneia dintre odai) si in unele cazuri - ascunzatoare (intrare secreta din sala in beci).

Spatii tampon intre exterior si interior, prispa si balconul, insemnau si locuri ale unor activitati sezoniere. Sala (tinda) era nu numai incaperea care facilita accese, dar adapostea vetrele si deci bucataria in timpul iernii.

Odaile aveau functia de locuire propriu - zisa, pentru odihna si sarbatori, fiindu-le asigurata incalzirea prin sobe oarbe. Pregnanta volumelor construite isi are un corespondent in calitatile formale si dimensionale ale desfasurarii spatiilor in plan.
Elemente decorative simple, geometrice, taiate cu fierastraul, dupa sablon sunt individualizate totusi pentru pragul de sus al ferestrelor, scandurile parapetului de la balcon si pentru capitelurile stalpilor.

Anexe gospodaresti: Avand in vedere cuprinderea in planul casei a unor spatii care sunt destinate depozitarii sau adapostirii animalelor, putine sunt anexele separate. Astfel, mai exista unele grajduri in curtea gospodariei, construite pe temelii scunde din piatra, din chirpici si acoperite in doua ape - cu stuf sau olane. Tot pentru adapostul animalelor s-a mai practicat amenajarea tarlelor in gradina de langa casa.

Hambarele pentru cereale, construite din nuiele impletite sau scandura, materiale sustinute de un cadru de grinzi de lemn de stejar, se cuplau si cate doua sub un acoperis cu invelitoare din olane.

Bucatariile de vara - mici constructii din chirpici, acoperite cu olane, in doua ape, aveau in interior o vatra cu ogeac si pizuiu (platforma de pamant).

Cuptorul de vara se construieste din piatra si chirpici si uneori se adaposteste sub un sopron. Distileria pentru tuica este o amenajare mai recenta in incinta gospodariei individuale.

Obiceiuri la constructie: Pe locul destinat casei se batea primul tarus si se taia o pasare sau un animal, pe partea de rasarit a casei. La inceperea temeliei, soacra familiei tamaia locul si il stropea cu apa sfintita.

Dupa montarea sarpantei se aseza la coama, o cruce, un prosop si camasi pentru fiecare mester. Se tineau aceste lucruri acolo pana cand incepea acoperirea casei.

La terminarea definitiva a casei, se invitau rudele la festanie, aceasta fiind programata pentru o zi de post. Atunci se miruia casa pe toti peretii, facandu-se cruci cu ulei de mir. Invitatii puteau aduce daruri care insemnau: gaina sau closca cu pui, o galeata cu apa.Toate aceste practici erau indeplinite pentru bunastarea casei.

OCUPATII  SI  MESTESUGURI
Principalele ocupatii ale locuitorilor din Beidaud, raman si astazi agricultura si pastoritul.

In ceea ce priveste pastoritul, aromanii mai pastreaza din traditiile tipului de transhumanta practicat in locurile de bastina (modul de organizare al turmei, plata ciobanului, asocierea proprietarilor de turme). Aceasta se observa si in structura gospodariei unde nu se detaseaza, in mod deosebit, constructii - anexe pentru adapostul animalelor.

Se cresc indeosebi oi dar si capre, fie in sistem de ingrijire liber, fara pazitor, in perimetrul satului pentru cei cu un numar redus de animale, fie in sistem de crestere in turma vara si, aparte, acasa iarna. Ingrijirea in turma a oilor, de catre ciobanii tocmiti la inceputul fiecarui an, se practica si astazi.

Agricultura, ocupatie practicata de aromani in Cadrilater, dupa colonizarea lor in acest tinut, este continuata astazi la Beidaud prin cultivarea in gradini si mai rar pe suprafete mari in extravilan, a diferitelor cereale si plante (legume, culturi de porumb, grau, floarea soarelui, lucerna, mazare, orz si ovaz, rapita).

Ocupatie casnica ce revenea indeosebi femeilor, industria casnica textila a satisfacut o serie de cerinte ale familiei.

In casa aromaneasca traditionala, ponderea decorativa o detineau tesaturile groase, policrome, de lana si par de capra.

Acestea constituiau aproape in exclusivitate “mobilierul” adapostului de vara sau al locuintei permanente, concentrand astfel toate valentele estetice.

Ansamblul decorativ al tesaturilor se distinge prin alaturarea unor suprafete cromatice de o mare sobrietate (grena, negru), cu pete de culoare ce imprima o anume “caldura” (rosu aprins, galben deschis, violet, verde deschis).

Dintre tesaturile specifice populatiei aromanesti amintim:
          • iambula - din lana si fir de capra, formata din 3 sau 4 foi tesute la razboi si imbinate cu acul, invarstate in doua culori  (alb cu maro sau alb cu gri), era utilizata indeosebi la decorarea peretilor;
          • iambula cu cutar - din lana si fir de capra, formata din 2 foi tesute la razboi si imbinate cu acul, decorat cu chenare (minim 4) - de diferite culori - care inscriu un dreptunghi;
          • tenda - din lana tesuta la razboi, prezinta grupuri de varste si suprafete de benzi late, in mijlocul varstelor inguste se gasesc patrate numite „ochi” (rosii, albe, grena sau gri)
          • capataiele (fete de perna) - din lana, decorata cu varste late alternand cu benzi decorate alcatuite din alesaturi peste fire, sunt imbinate culori precum negru, maro, visiniu, albastru, portocaliu, verde;
          • doaga anflocata - tesuta din lana, batute la piua, alcatuita din 3,4 sau 5 foi simple sau decorate cu chenare inscrise si avand diferite culori (portocaliu, rosu, verde, albastru, grena etc), realizata in tehnica firelor scoase;
          • disaga (sac pentru haine si alimente) - tesuta din bumbac si lana, navadita, decorata pe toata suprafata in dreptunghiuri.

Multe din aceste tesaturi nu mai sunt in uz dar sunt inca pastrate de cei in varsta ca amintiri a unui mod de viata traditional.

VIATA  SPIRITUALA
Un rol important in pastrarea ritualurilor si ceremonialurilor legate de momentele importante din viata omului (nastere, nunta, inmormantare) si de sarbatorile crestine de peste an il are biserica cu hramul Sf. Nicolae, fondata in 1872 (dupa M.D. Ionescu) renovata in perioada 1993 - 1996.

          Sarighiol - sf. Haralambie - 1863
          Sarighiol - sf. Theodor - 1868

Un eveniment deosebit in familie, o bucurie impartasita de la cel mai mic la cel mai mare, era nasterea unui baiat, un viitor picurar. Astazi o asemenea mentalitate s-a perpetuat. Se considera, in continuare, ca baiatul este cel care duce numele familiei mai departe. Exista la aromani obiceiul ca cel care aduce vestea (sihirichea) sa fie cinstit (miscut) de rude. Cand sihirichea anunta nasterea unui baiat este, evident, rasplatit mai bine. Astazi vestea o aduc de regula copiii care se intrec pentru a fi recompensati.

Dupa cateva zile de la nastere, rudele (doar femeile) vin sa felicite mama, copilul, dar si pe cei din casa, aducandu-le diferite daruri (se spune ca merg „cu tiganile”).

Logodna tinerilor, in trecut, se stabilea numai de catre parinti (aceasta practica fiind intalnita si la alte populatii). De foarte multe ori, tinerii nu se cunosteau inainte de a fi logoditi. Ei tineau foarte mult ca baiatul si fata sa fie dintr-o familie distinsa si cu buna reputatie. Existau cazuri cand parintii unei familii de tineri casatoriti, buni prieteni cu parintii altei familii de tineri sa hotarasca incuscrirea anticipata, pentru viitorii nepoti (inca nenascuti) sau pentru nepoti aflati la varsta copilariei. Desi, nu mai pot intra in discutie asemenea practici, totusi o logodna nu se poate incheia fara consimtamantul parintilor si al bunicilor. Logodna se incheie cu doua evenimente: „semu atel nicu” (rudele cele mai apropiate ale baiatului merg cu cadouri la fata) si „semu atel mari” (este logodna oficiala, cand se duc la fata mai toate rudele apropiate cat si mirele).

La aromani, nunta dura o saptamana, incepea miercuri si se termina urmatoarea miercuri la pranz. Prima zi femeile curatau orezul la casa miresei, joi se framanta aluatul (atat la casa mirelui cat si la mireasa), vineri se continua coacerea painii si pregatirea bucatelor pentru nunta; sambata avea loc nunta la fata, la socru mic (exista obiceiul ca din partea mirelui sa vina mai multi tineri care sa scoata mireasa la cismea sa aduca apa). Tot sambata la mire se facea hlambura (hlamura - un bat lung de 1,5 m din corn impodobit la varf cu o panza rosie, mere, lana; astazi forma de steag cu cruce si mar in varf). Duminica are loc nunta propriu-zisa: imbracatul miresei, barbieritul mirelui, cununia religioasa, petrecerea de la casa mirelui.

In obiceiurile de nunta un rol important in a marca desfasurarea acestora ca rit de trecere il constituie gestul ritualic numit „legatul”/”legatoarea” miresei. Era marcata astfel trecerea la o noua stare civila (de la statutul de fata la cel de nevasta). Gestul consta in acoperirea parului miresei cu „caciula” cu „tas” de argint deasupra si care se sustinea cu un baer. Aceasta legatura de cap era purtata permanent, ca semn al femeii maritate, ele acoperindu-se cu „lahura”. Apoi mireasa era scoasa la hora („inveasta in cor”). Obiceiul avea loc in ziua de luni. Marti mirii primesc in vizita parintii miresei si rudele acestora.

In ceremonialul de inmormantare la aromani, bocetul are semnificatii deosebite. Tot timpul celor trei zile, cat dureaza despartirea de cei vii, rudele plang mortul, cu melodie de bocet caracteristica, amintind momente din viata acestuia.

Pastrarea obiceiurilor se reduce, astazi, la practicarea doar a unor gesturi si alimente cu valoare ceremoniala si ritualica (dusul darurilor, legatoarea miresei; se pastreaza semnificatia, dar obiectele utilizate sunt altele).

Portul traditional al aromanilor face parte din marea si diversificata categorie a costumului balcanic. Atat varianta masculina cat si cea feminina se compune din piese numeroase si diverse. Amintim la barbati: camigeala (flanela din lana), gimadane, scurtaci, ilek'e, cundusea (veste de diferite tipuri),  parpodzi (ciorapi). La femei se evidentiaza: cačúla, čupare sau gugla (caciula) cu tas'lu de asime (disc metalic cu monede), lacurafustanea, canduse, poala di lana (sort din lana), chiptaru, parpot. Costumul se intregea cu podoabe din aur, argint, arama si alama argintata sau aurita.

Formele tind spre rigoarea geometrica, iar cromatica sobra contribuie la efectul estetic de ansamblu.

Astazi, portul traditional este imbracat doar in spectacole.

Dintre preparatele culinare pe care aromancele din Beidaud le pregatesc amintim: pitaroanea (foarte multe foi din faina de grau, asezate in straturi, printre care se presara branza telemea amestecata cu unt); pita de veardza (placinta de urzici); pita di pras (placinta cu praz); pita di stir (placinta cu loboda), pita di spanac, pita di curcubeta (dovleac); culastra (se fierbe  laptele obtinut de la oi sau capre, imediat dupa fatat, sau cel mult trei zile de la fatat, cand este destul de gros); marcatu (iaurtul); cucurudu (bucatele de ficat, splina, momite amestecate cu seu, fripte, infasurate in mate de miel); piperchi tzgirsite (ardei prajiti).

Dintre manifestarile organizate de aromanii din comuna Beidaud si in cadrul carora sunt valorificate traditiile amintim Festivalul International al Pastoritului de la Sarighiol de Deal, ajuns in 2011 la editia a IX-a.

Pe 21 mai 1978 s-a infiintat la Sarighiol de Deal Ansamblul Folcloric Aroman de cantece si dansuri, sub coordonarea lui Dumitru Caimacan. Incepand cu 21 mai 2003, cand si-a serbat aniversarea a 25 de ani de activitate, ansamblul a fost botezat Dor.

Repertoriul muzical cuprinde cantece pastorale, bucolice, de dragoste, de dor, de nunta, de jale, de despartire, instrainare, vitejie si razboi.

Ansamblul din Sarighiol de Deal este singurul  ansamblu de aromani din Dobrogea de Nord, reprezentand aceasta populatie la diverse festivaluri din tara si strainatate.

In anul 2010 ansamblul a obtinut Marele Premiu la Festivalul International de folclor Serbarile Deltei de la Sulina.

Bibliografie selectiva:
***, ICEM - Fisele Standard de constituire a rezervatiilor naturale declarate prin Hotararea de Guvern 2151/2004

***, Harta etnografica a unei parti din Dobrogea la 1850, lucrata dupa harta lui I. Ionescu de la Brad, de V. Mihailescu, Bucuresti, 1992

***, Catalog de expozitie. Romanii balcanici - Aromanii.Meglenoromanii, Bucuresti, Editura MEGA, 2004

Bratescu,  Constantin, Dobrogea - 50 de ani de viata romaneasca, Bucuresti, Cultura Nationala, 1928, p. 209

Bratescu, Constantin, Doua statistici etnografice germane in Dobrogea, in Arhiva Dobrogei, vol II, nr. 1, 1912, p. 69

Colescu, Leonida, Nationalitatile din Dobrogea dupa recensamantul general al populatiei din 19 decembrie 1912, Cota BAR - Harti D V72

Col. Ionescu - Dobrogianu, Navalirea bulgarilor din 1916 - 1918 in judetul Tulcea, in Buletinul Societatii Regele Romane de Geografie, 1920, p. 128

Cusa, Nicolae, Macedoromanii pe vaile istoriei, Constanta, Editura Europolis, 1990, p. 40
 
>>> Istoricul asezarii si populatia >>> Structura asezarii si Gospodaria >>> Ocupatii si mestesuguri >>>
>>> Viata spirituala >>>
 
 
 
 
D