CADRU NATURAL
Localitatea Izvoarele este situata in partea central-vestica a judetului Tulcea, la 32 km de municipiul Tulcea.

Comuna Izvoarele este alcatuita din trei sate: Izvoarele - resedinta de comuna, Alba (5 km NV) si Iulia (5 km SE).

Teritoriul administrativ al comunei Izvoarele se invecineaza astfel:

          • la Nord - teritoriul administrativ al comunei Valea Teilor
          • la Vest - teritoriul administrativ al comunei Horia
          • la Sud - teritoriul administrativ al comunei Ciucurova
          • la Est si Sud - Est - teritoriul administrativ al comunei Nalbant

Localitatea este strabatuta pe directia NE-SV de drumul national 22F care face legatura intre centrele administrative ale comunelor Nalbant si Horia. Teritoriul administrativ al comunei mai este strabatut pe directia N-S de DJ 229 (lungimea de 10,8 km).

Arealul se afla in depresiunea Izvoarele - Alba, componenta a Podisul Niculitel - Trestenic.
Geologic, acesta este alcatuit, in cea mai mare parte, din formatiuni mezozoice (triasice), dar diferentiate genetic.

Din Podisul Niculitel-Trestenic se ramifica spre sud doua culmi paralele, mai inguste, cu altitudini de 200-250 m, alcatuite dintr-o succesiune de „galme”, separate de inseuari. Culmea de pe dreapta vaii Alba se prelungeste la sud de valea Taita cu Dealul Consul, corespunzator unei succesiuni de diabaze si roci sedimentare triasice, redresate la verticala intre doua linii de falie. Pe stanga vaii Alba se remarca in peisaj dealurile Stupariei, Caracus (240 m), Bujorului (228 m) si Tatarului (218 m), formate pe calcare triasice si care au aspectul unor inselberguri ce domina depresiunile Nalbant si Alba-Izvoarele-Iulia. In lungul vaii Alba si in continuare, pe valea Taitei, se contureaza depresiunea tectono-eroziva Alba-Izvoarele-Iulia, ce se extinde catre dealurile inconjuratoare prin pedimente laterale de vale acoperite cu loess.

Reteaua hidrografica este dominata de raul Taita, care izvoraste in partea nordica a Culmii Niculitel (de la cca. 240 m altitudine). In cursul sau superior, Taita separa culmile Pricopanului si Niculitelului, iar in cel inferior, traverseaza, pe directia NV-SE, Depresiunea Nalbant, curgand pe la poalele nordice ale Podisului Babadag. Bazinul hidrografic al Taitei, cu o suprafata de 591 km2, are un caracter asimetric, cu o dezvoltare mai mare pe partea stanga, de unde Taita primeste ca afluenti mai importanti paraiele Parlita, Islam, Lodzova, Alba, Taita. Pe partea dreapta, principalii afluenti sunt Valea Curaturii si Valea Carierei. Dupa un traseu de 57 km, Taita se varsa in Lacul Babadag.

Sub raport climatic, comuna este asezata intr-o zona cu clima continentala caracterizata prin veri fierbinti cu precipitatii slabe si ierni blande cu viscole puternice. Temperatura medie anuala este de 11°C, iar  cantitatea medie de precipitatii de 400mm/mp anual.

Rezervatia naturala Muntele Consul are o  suprafata de 28 ha, fiind amplasata pe  teritoriul administrativ al comunelor Izvoarele si Horia. Muntele Consul constituie, alaturi de poiana ”Regele Ferdinand” de la Niculitel, primele rezervatii naturale din Romania, inca din 1927. Muntelui Consul prezinta un aspect peisagistic unic in tara, datorita reliefului vulcanic si carstic.

Rezervatia naturala  Edirlen are o suprafata de 25,50 ha. Aceasta este singura arie protejata din judetul Tulcea in care a fost identificata asociatia Astragalo ponticae - Stipetum ucranicae. Totodata rezervatia constituie una din putinele arii protejate, cel putin in ceea ce priveste nordul Dobrogei, in care se conserva populatii de Achillea ochroleuca si Pyrus  bulgarica.

Rezervatia naturala Carasan -Teke are o suprafata de 6 ha, prezentand un aspect peisagistic remarcabil (relief vulcanic, platouri calcaroase). Este singura arie protejata din judetul Tulcea  in care se protejeaza bujorul de stepa.

ISTORICUL ASEZARII SI POPULATIA
Satul face parte din asezarile rurale de tip adunat, care pastreaza caracteristicile satului de tip arhaic - ingramadit; si anume forme si texturi neregulate mai ales in perimetrul central, zonele relativ nou construite avand o textura ordonata cu aspect geometric.

Intr-un defter turcesc din 1543, satul Izvoarele apare sub numele de Ali-Beg. Aceeasi denumire apare si in defterul din 1584. Dimitrie Cantemir aminteste de existenta localitatii cu acelasi nume, pe care o intalneste in drumurile sale spre Constantinopol la sfarsitul secolului al XVII-lea. Acesta relateaza ca pe mosia beiului crestinilor li se admitea sa respecte ziua Sfantului Foca, deoarece intr-alt an se intamplase o nenorocire in aceasta zi in care au fost obligati sa munceasca.

Intr-o harta austriaca din 1790, localitatea apare sub numele de Alibekion.

Grigore Danescu in lucrarea Dictionar geografic, statistic si istoric al judetului Tulcea din 1896 mentioneaza ca denumirea veche a localitatii era Alibeikioi, cuvant de origine turca (Ali - nume propriu; bey sau bei - boier; kioi - sat) si traducandu-se „Satul boierului Ali”.

Putinele documente si istoria orala atesta stabilirea prin 1830 in aceasta zona a unor familii de greci originari din Aspru (Acdera) si a unor familii de bulgari din Curichioi (Varna).

Dupa unele informatii, satul a fost populat numai de familii de greci, originari din jurul Salonicului. In sursele livresti  ca si in cele orale, numarul de familii stabilite aici, variaza.

Familiile de greci si bulgari au fost dislocate, in timpul razboiului ruso-turc din 1828-1829, din locurile de bastina si s-au asezat o vreme in sudul Basarabiei, in  localitatile Frecatei, Cismechioi, Traianu Vechi, Pelini, Curciu.

Dupa terminarea razboiului o parte din refugiati a parasit Basarabia cu gandul de a se intoarce in locurile natale. Trecand prin Dobrogea s-au stabilit aici si au intemeiat actuala localitate, in apropierea vetrei parasite de turci in 1828. Memoria colectivitatii pastreaza legenda intemeierii ca un popas de 40 de zile datorat nasterii unui copil (dupa unele informatii nasterea a doi gemeni). Imprejurarile, indeosebi o iarna grea, au facut ca popasul de 40 de zile sa se prelungeasca, iar familiile, stabilite vremelnic, au ramas pentru totdeauna aici.

In 1923, dupa ce se renunta la propunerea de ai se schimba denumirea in Strachina, datorita formelor de relief inconjuratoare, satul va fi denumit Regele Ferdinand I.

De la 1 ianuarie 1948 pana la 14 iulie 1948 va purta numele de General Marcos, iar dupa aceasta data se va numi Filimon Sarbu.

Dupa 1 ianuarie 1965 satul isi schimba denumirea in Izvoarele.

Privind componenta etnica a comunei Izvoarele, mentionam ca populatia este considerata ca fiind greceasca. Limba vorbita (considerata un dialect al limbii grecesti) releva insa, si prezenta elementelor lexicale bulgaresti, uneori, si aromanesti, incat i se pot stabili caracteristicile numai in urma unor cercetari lingvistice de anvergura.

Conform informatiilor furnizate de M. D. Ionescu in lucrarea Dobrogea in veacul secolului al XX-lea, publicata in 1904, la acea vreme in sat erau 154 de case cu 618 gagauti, 21 romani, 10 greci, 4 tatari, 8 tigani crestini si 7 bulgari. Autorul specifica: „se vorbeste limba greaca fiind un sat locuit de gagauti. Romanii au venit mai tarziu

Conforma statisticii realizate in urma recensamantului din 2002, la nivelul comunei Izvoarele erau: 2707 romani, 1166 greci, 3 maghiari, 2 polonezi, 1 rus - lipovean (sursa: http://www.edrc.ro ).

STRUCTURA ASEZARII SI GOSPODARIA
Localitatea Izvoarele face parte din asezarile rurale de tip adunat. Vatra veche are o textura neregulata, perimetrul central pastrandu-se si astazi ca centru civic. Zonele construite in ultimii 40 de ani au o textura adunata, ordonata geometric liniar.

Farmecul localitatii este dat si de frumusetea arhitecturii traditionale romanesti dar mai ales ale grecilor din Dobrogea, putand fi admirate gospodarii traditionale cu locuinte care se inscriu in sistemul constructiv cu peretii din pamant („ceamur” sau „chirpici”), construita fie pe o temelie de piatra ingropata la o adancime de 20-30 cm, fie pe temelie tot din ceamur.

De asemenea, intalnim si locuinta cu specific mediteranean, cu pereti din pamant construiti pe o temelie inalta de piatra, cu prispa lata inaltata pe un postament de piatra, inchisa sau nu cu balustrada, cu sau fara balcon; stresini largi, acoperite in pante line, invelitori din olana. Lateral, sub una din incaperi, sau central, sub balcon, se afla beciul cu intrare la fatada.

Ceamurul se facea din lut udat bine cu apa si amestecat cu paie tocate de grau sau de orz, se framanta cu picioarele sau cu caii pana cand se obtinea o pasta bine omogenizata. Se faceau bulgarii („bot”-uri sau „boate”) si se plasau pe rand, pe conturul casei. Peretii se ridicau vara din 4-5 randuri de ceamur, fiecare rand asezat se lasa la uscat timp de 2-3 saptamani.

Decorul casei este destul de bogat, individualizandu-se prin forma lui in arealul judetului. Toti stalpii prispei sunt modelati prin taiere si daltuire obtinandu-se astfel niste capiteluri profilate. Ramele ferestrelor si ale usilor prezinta in partea de sus ancadramente de forme diferite, detasandu-se insa ca element decorativ specific localitatii Izvoarele profilurile de pasari stilizate dispuse in partea superioara a ferestrelor si usilor.

Gospodaria traditionala din Izvoarele cuprinde pe langa locuinta si o serie de constructii cu caracter economic precum: „dam”-ul - grajdul; „samalac”-ul - paier (pentru pastrarea nutretului); curnicul pentru pasari, cuptorul de paine.

OCUPATII SI MESTESUGURI
Oameni harnici, grecii au reusit sa-si organizeze astfel viata si munca, incat asezarea a capatat o dezvoltare deosebita.

Ocupatiile principale ale locuitorilor sunt agricultura („plugaria”) si cresterea animalelor.

Pana la colectivizare, locuitorii din Izvoarele aveau proprietati si in raza satelor din jur, uneori la distante mari: Alba, Iulia, Horia, Trestenic, Cerna, Frecatei, chiar Tulcea.

Cultivarea pamantului era asociata cu cresterea animalelor, atat pentru intretinerea familiei, cat si pentru lucrarile agricole si tractiune: arat, semanat, raritat, prasit, secerat, treierat, mers la moara, la targ etc.

Sat mare si bine dezvoltat, este cunoscut in zona si pentru mestesugurile practicate. In trecut in localitate erau numerosi croitori, fierari, caramidari, tamplari, hamurari. Pe masura ce produsele confectionate au fost inlocuite cu unele procurate din comert, numarul atelierelor mestesugaresti s-a redus.

Pana prin anii 1970, preluand si valorificand traditia prelucrarii argilei, locuitorii au ars tigla, apoi caramida, cu care s-au construit in intreaga zona case, scoli, sedii de C.A.P., I.A.S.-uri, grajduri, S.M.A.-uri.
Astazi, depasind parca barierele timpului si ale progresului economic, atelierul fierarului Iofciu Stefan este locul unde proprietarii de carute de-aici si din imprejurimi, vin sa-si potcoveasca caii, sa-si repare carutele, multe dintre ele confectionate chiar de el. De asemenea, in Izvoarele functioneaza daracul familiei Carnat ce acopera necesitatile comunei si a asezarilor invecinate in ce priveste prelucratul lanii.

VIATA SPIRITUALA
Centrul vietii religioase si a evenimentor esentiale din ciclul vietii (botez, nunta, inmormantare) este reprezentat de cele doua biserici: biserica ortodoxa de stil nou, cu hramul de Sf. Dumitru (26 octombrie) si biserica ortodoxa de stil vechi, cu hramul de Sfanta Treime.

Populatia din Izvoarele a practicat permanent o serie de obiceiuri reusind sa-si pastreze credinta si sa imbine ambele serii de sarbatori, cele pe stil vechi si pe stil nou.

Sunt conservate obiceiuri arhaice precrestine in continuitate cu cele crestine: sacrificiul berbecilor de Sf. Gheorghe (Curbanul), scaldatul mirilor din ultimul an, imbracatul mireselor din ultimul an, Ziua babei, Dragumanu, Lazarelul etc.

Fiecare din aceste obiceiuri trimite spre riturile de fertilitate, spre credinta in rodnicia anului care vine sau in bogatia ogoarelor.

Interesant este ca in momentul practicarii obiceiurilor, participantii se imbraca si astazi in costumul considerat traditional.

In comuna Izvoarele exista un “Ansamblu folcloric grecesc” care are mai multe formatii artistice: Grupul de cavalagii, Lazarelul, Grupul vocal-folcloric, Formatia de dansuri populare locale grecesti, Solisti vocali, Grupul de colindatori. Toate aceste formatii participa permanent la festivaluri folclorice judetene si interjudetene. In mod deosebit, “Ansamblu folcloric grecesc” este invitat in fiecare an, de ziua Greciei, la Bucuresti.

Pentru originalitatea folclorului si a obiceiurilor, pentru virtuozitatea interpretarii, formatiile artistice din Izvoarele au obtinut diferite premii la festivaluri sustinute la Tulcea, Braila, Galati, Constanta.

OBICEIURI SI MANIFESTARI CULTURALE SPECIFICE

Obiceiuri care marcheaza momente importante din viata omului
Obiceiuri in legatura cu nasterea

La Izvoarele, localitate cu populatie greceasca, obiceiurile legate de nastere nu se deosebesc de cele practicate in localitatile cu populatie romaneasca.

La nastere, femeia era asistata de "baba", una din femeile batrane ale satului, priceputa la aceasta.

Moasei, ("babei") i se dadeau daruri (o rochie, un sapun, un prosop). Dovada a rolului pe care "baba" il avea in comunitatea traditionala este sarbatoarea "ziua Babei", care la Izvoarele are loc pe 8 ianuarie (a doua zi dupa Craciunul pe vechi, 7 ianuarie, la Izvoarele populatia pastrand si acum sarbatorile pe stil vechi, chiar daca "se tine si pe nou").

Interdictia ca timp de patruzeci de zile femeia sa nu iasa din curte, se pastra si la Izvoarele si se pastreaza si acum.

In apa de "scaldatoare" (prima baie a nou-nascutului dupa botez) se pune: ou ("ca sa fie usor"); bani ("ca sa fie bogat"); flori ("sa fie frumos"). Banul pus "in apa de scaldatoare" era folosit initial pentru a se face cruce asupra copilului. La sfarsit, apa este aruncata de o fata cu parinti ("sa nu fie orfana"), care ia banul.
La scaldatoare participau numai femeile; la masa de botez participau si barbatii. Nasa daruia copilului lucruri de imbracaminte si bani, si la randul sau primea si ea daruri. Toti participantii la botez, "puneau" bani copilului.

Nu se practica altadata "luatul din mot, la varsta de un an. Astazi, daca se practica, pe alocuri, se datoreaza acelor influente din afara, avand in vedere ca multe schimbari au loc in urma casatoriilor, cei care intra intr-o familie de greci, aducand si ei anumite practici la care tin.

In obiceiurile legate de nastere se realiza legatura de cumetrie care devenea foarte importanta in comunitatea traditionala la Izvoarele, lucru la care se tine de altfel si astazi.

Obiceiuri in legatura cu nunta
Si la Izvoarele, obiceiurile in legatura cu nunta, privita ca ceremonial de trecere, cuprind trei etape principale: logodna, nunta si obiceiurile dupa nunta.

Secventele propriu-zise ale nuntii sunt precedate de petit. Ca in majoritatea localitatilor, nunta incepea de joi prin pregatirea mancarii, a cozonacului, a colacilor, a painii.

Chemarea la nunta se facea, vineri si sambata de catre cavalerul de onoare, care avea grija sa cinsteasca pe cei care ii invita.

Tot sambata seara avea loc la mireasa, petrecerea pentru tineret, "mirii" despartindu-se de prieteni. In cadrul secventelor din ceremonial, care aveau loc duminica, remarcam "barbieritul mirelui" de catre prieteni, pregatirea celor doi miri pentru secventa importanta: cununia religioasa, prin care se consfinteste intemeierea noii familii. In aceste momente, se canta atat miresei cat si mirelui, melodii a caror continut se referea la despartirea de parinti, de fete, si plecarea intre straini (pentru mireasa).

Secventa "luarii miresei de acasa" urmeaza ritualul obisnuit. Mireasa este scoasa din casa de frati si isi cerea iertaciune de la parinti.

Urma cununia religioasa. Dupa cununie, la iesirea din biserica acelasi gest ritualic al "udatului cu apa", nasul aruncand bani in galeata. Alaiul se indreapta spre casa mirelui unde are loc "masa mare". La casa mirelui, soacra mare ii primeste in casa, "tragandu-i" pe cei doi tineri in interior, cu o panza alba cu care initial ii leaga, ca semn al unitatii viitoarei familii.

La petrecerea care are loc pana dimineata, o atentie deosebita se acorda nasului, in fata caruia se joaca aproape permanent. Secventa daruirii mirilor de catre nasi si neamuri, este iarasi moment de joc ("se joaca gaina nasului", "colacul nasului si al nasei"; "se joaca in fata soacrei mari"; apoi a celorlalti invitati).

La sfarsitul petrecerii, nasul este dus acasa. Alaiul care il duce pe nas acasa este format din nuntasi (atat din partea miresei cat si ai mirelui) si in mod deosebit fac parte din el si socrii.

Este de remarcat ca la Izvoarele in desfasurarea anumitor secvente pentru (aducerea nasei sa imbrace mireasa, ducerea nasilor acasa), toate femeile din alai (inclusiv cele tinere) se imbraca si acum in costumul traditional. Cele mai in varsta il poarta tot timpul, cele tinere numai in secventele care capata o anumita semnificatie si importanta in ceremonial.

A doua zi (luni) avea loc "legatoarea miresei". Ca si in alte localitati si aici, mireasa era trecuta in randul nevestelor, parul fiindu-i legat cu un batic, mai nou o esarfa, daruite de nasa. La acest moment al nuntii participau numai femeile; acum gestul ritualic a capatat o alta forma, petrecerea luand amploare si repetand-o pe cea de duminica, dar cu secventele ei proprii.

Marti, ca peste tot, este "petrecerea in familie", cei apropiati ajutand la aranjatul casei, stransul vaselor.

Obiceiuri in legatura cu moartea
In obiceiurile in legatura cu moartea nu remarcam aspecte diferite si deosebite fata de ceea ce intalnim , in genere, in desfasurarea ceremonialurilor legate de acest moment din ciclul vietii. Sunt performate aceleasi etape ale ceremonialului de trecere „in lumea de dincolo”: despartirea de cei vii, pregatirea trecerii in lumea cealalta si integrarea in lumea mortilor, restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui mort; respectarea practicilor legate de scaldatul mortului, a datului diverselor obiecte "spre pomenire", atat la inmormantare cat si la parastasul de 40 de zile (perna, cuvertura, covor, masa, vesela, etc.); respectarea cultului mortilor, atat prin "pomenirile" de 3 zile, 9 zile, 20 de zile, 40 de zile, 3 luni, 6 luni, 1 an, cat si prin respectarea cu strictete a obiceiurilor de peste an, din cultul mortilor ("mosii de vara"; "mosii de iarna", s.a.).

Obiceiurile calendaristice
Obiceiurile de Craciun si Anul Nou
In ceea ce priveste obiceiurile de Craciun si Anul Nou, mentionam faptul ca la Izvoarele, acestea se pastreaza, aproape in totalitate, in formele lor traditionale. Pentru locuitorii din Izvoarele respectarea traditiei constituie inca, o norma etica.

Traditia obiceiurilor de Craciun si de Anul Nou cere ca flacaii care colinda si ureaza cu plugusorul sa fie organizati in cete. Flacaii se imparteau in doua cete, "impartind satul in doua". Cei care formau o ceata aveau grija sa ia acea parte a satului in care statea fata "cu care era in vorba". Se colinda la fereastra si in casa. Flacaii primeau colacii, iar fata dadea "baiatului sau" o batista cusuta de ea (ca simbol al harniciei).

Colindele de la Izvoarele sunt cantate in greceste si vestesc si ele sarbatoarea. Prin versuri, indeosebi prin refrene, se ureaza belsug pentru toata casa. Interesant este, ca ceata colinda si pe drum ("intre case") pentru "a-i tine treji pe oameni" si nimeni sa nu se culce in acea seara. Si astazi flacaii din ceata de colindatori se imbraca in abale (aba = haina barbateasca, lunga, cu sau fara gluga, din postav), ceea ce da o nota de unitate cetei, dar si de autentic a obiceiului in sine. Se colinda pana dimineata ("trebuie sa fie colindat tot satul") si cu ceea ce primesc de la gazde, flacaii fac o "petrecere". Si in cazul cetei de colindatori de la Izvoarele era un conducator, "dragomanul", care organiza ceata, repetitia colindelor (in perioada anterioara zilei de ajun de Craciun). Cu uratul "se merge de Sf. Vasile" ( de fapt in ajun de Anul Nou). La fel se canta in tot satul. Iar in ziua de Anul Nou copiii merg cu "semanatul" si cu "sorcova".

In cadrul obiceiurilor de iarna, la Izvoarele remarcam practicarea in ziua de 8 ianuarie (a doua zi dupa Craciunul pe stil vechi) "ziua Babei". La aceasta zi participa numai femeile.

Cele mai tinere mergeau, cate trei - patru, la "baba" care le-a mosit, iar acum merg la femeile mai in varsta. Grupul de femei cinstesc pe "baba" (cu tuica, bomboane, nuci); dar interesant, si mai ales cu semnificatii pierdute in timp, este gestul ritualic al "spalatului babei pe maini" (o femeie din grupul format toarna apa). Probabil se reia, repetarea actului primordial, gestul imediat de dupa nasterea copilului. Dupa ce se merge prin tot satul, femeile fac o mica petrecere, o hora. Mentionam faptul ca si azi femeile care participa la "ziua Babei" sunt imbracate in costum traditional.

Tot intre obiceiurile de iarna, consideram a fi caracteristic, "ascunsul si udatul mireselor" la Sf. Ion ( pe stil vechi). In aceasta zi, toate fetele casatorite in rastimp de un an (ca atare cele care au fost mirese) participa la obicei. "Mireasa" este ascunsa de soacra mare, iar grupul de femei al soacrei mici o cauta. Cand este gasita, este dusa la nasa si udata cu apa. E un prilej de bucurie si cantec, mai ales ca apare schimbul de replici vioi, plin de umor, Intre cele doua grupe de femei (al soacrei mari si al soacrei mici). In acelasi timp cu "udatul miresei", mirele este dus si udat si el de barbati, la derea (parau) sau la fantana. Mireasa, dupa ce a fost gasita si "udata", pune in pieptul participantilor buchetele de busuioc prinse cu ata rosie, "tel" (fir de beteala) si cu un ban in ele.

Obiceiurile de primavara
In cadrul riturilor de primavara practicate in judetul Tulcea, mentionam ca deosebit la Izvoarele, practicarea, in sambata Floriilor, a obiceiului numit "Lazarelul".

Acesta este un obicei putin cunoscut in toata tara, din cauza raritatii lui (atestat numai in sesul Munteniei si sporadic in Dobrogea) si este inrudit tematic cu Caloianul. Functia propitiatorie a Lazarelului, semnificatie pierduta si necunoscuta azi, rezida nu in provocarea ploii, ci in transformarea lui insusi in vegetatie abundenta in urma mortii violente.

Practicarea obiceiului consta in desfasurarea catorva secvente care sunt pastrate intocmai (asa cum le surprindem astazi).

Cu o saptamana inainte de ziua respectiva (sambata Floriilor) ceata de fete repeta cantecele. Mentionam ca ceata de fete este alcatuita din 10-15 fete pana la varsta de 14-15 ani, si se formeaza mai multe cete. Intre fetele dintr-o ceata una care are mai mult spirit de initiativa este aleasa "prima fata" ("buianciu").

In sambata de Florii, fetele se aduna la prima fata si incep sa cante trei cantece (se canta in romaneste, in greceste in bulgareste).

Altadata se cantau de „Lazarel” cate cinci, sase cantece, astazi numai trei. Dintre cele trei cantece, unul ("M-am sculat de dimineata" - in romaneste) se canta pana in jurul orelor 9-10. Apoi pana seara se canta altele doua, in greceste ("Marluianis chiianakis" si "Imalai"). In contextul celui din urma se poate introduce, la cererea gazdei, numele flacaului din casa respectiva.

Se merge din casa in casa (fiecare ceata de fete cu partea ei de sat), se canta si se danseaza o hora sparta condusa de „buianciu”. Cantecele spun despre moartea eroului, iar plangerea lui rituala ii va asigura invierea prin formele vegetale ale campului.

Fetele de la „ Lazarel” primesc oua, faina si bani. La sfarsit se aduna "la prima fata" si isi impart in mod egal ceea ce au adunat.

Mentionam ca si in ziua de "Lazarel", toate fetele din ceata se imbraca in costumul traditional de sarbatoare. Nicio fata nu e primita daca la costum nu are "braul" (de fapt cordonul metalic din paftale, din argint sau aliaj de argint) si "zale" (podoabe tot din metal care erau prinse pe cap, peste basma, altadata ca semn al fetei logodite).

De asemenea se mai practica azi, (numai daca spun batranele) si cele doua obiceiuri intalnite frecvent, altadata, in tot arealul judetului, „Paparuda” si „Caloianul”. Cercetarea de teren releva ca aici cele doua obiceiuri se practicau "cand era seceta".

Ritualul „Paparudei” si a „Caloianului” nu se deosebea de practicare lui in satele romanesti. Intalnim aceleasi practici si gesturi ritualice: formarea cetei cu "Paparuda" in prim-plan; infasurarea cu stevie, flori, "orice verdeata"; uratul din casa in casa, udatul „Paparudei”, facutul papusii de lut; plangerea si inmormantarea lui ritualica; datul la "derea" (= la apa) pentru a aduce ploaia.
 
>>> Istoricul asezarii si populatia >>> Structura asezarii si Gospodaria >>> Ocupatii si mestesuguri >>>
>>> Viata spirituala >>>
 
 
 
 
d