CADRUL NATURAL
Localitatea Mahmudia este situata in partea nord - estica a judetului Tulcea, la intersectia dintre paralela de 45o 04? latitudine nordica si meridianul de 29o 05? longitudine estica.

Din punct de vedere administrativ, comuna Mahmudia este delimitata de urmatoarele teritorii:
          • la nord - teritoriul administrativ al comunei Maliuc
          • la est si sud - teritoriul administrativ al comunei Murighiol
          • la vest - teritoriile administrative ale comunelor Bestepe si Valea Nucarilor

Accesul in localitate este asigurat de DJ 222C, care leaga aceasta localitate de resedinta de judet (Tulcea), situata la o distanta de 32 km.

Dupa tipologia strazilor si relatia lor in sistem, structura tramei stradale din Mahmudia cuprinde doua mari strazi paralele cu soseaua, iar celelalte sunt perpendiculare si neregulate.

Localitatea Mahmudia se situeaza pe malul drept al Dunarii, in zona de racord dintre Dealurile Tulcei (Dealurile Bestepe) si ingusta lunca a Dunarii ce se dezvolta pe malul bratului Sfantu Gheorghe, reprezentand o poarta de intrare in Delta Dunarii.

Dealurile Tulcei apartin din punct de vedere geologic Dobrogei vechi, kimerice, transformate de actiunea puternica a agentilor externi intr-o alternanta de dealuri insulare si de campii joase.
Fundamentul zonei studiate, este format din roci paleozoice, care ies la zi in cateva puncte (aflorismente), urmand depozite triasice si cuaternare, reprezentate prin loess.

Relieful pe care se dezvolta localitatea descreste altitudinal inspre nivelul de baza local reprezentat de Dunare.

Reteaua hidrografica din arealul Mahmudia este dominata de bratul Sfantu Gheorghe. In afara acestui mare emisar, versantii nordici ai Dealurilor Bestepe prezinta o serie de vai torentiale, fara apa permanenta, care determina in peisaj un aspect tipic deluvial.

Regimul hidrologic natural al Dunarii a fost modificat antropic, prin indiguiri, desecari. Astfel o serie de terenuri reprezentate de garle, japse, ghioluri au devenit incinte agricole. Aceasta interventie brutala asupra peisajului a determinat mutatii pe de o parte in practicarea ocupatiilor (pescuitul a necesitat modalitati noi pentru a supravietui, agricultura a devenit extensiva), pe de alta parte in structura populatiei pe domenii de activitate.

Teritoriul localitatii Mahmudia se incadreaza in climatul continental temperat, dar prezinta o serie de caracteristici datorita factorilor locali precum: apropierea fata de Dunare, morfologia reliefului, expozitia pantelor.

Principalii parametri climatici sunt: radiatia solara globala medie anuala de 125 Kcal/cm2, precipitatii medii anuale relativ reduse (sub 400mm), temperatura medie anuala de 11o C.

Vanturile din nord ating o frecventa mare iarna, vara adaugandu-se cele de vest si nord-vest, iar primavara cele din sud - est.

Vegetatia naturala este adaptata conditiilor morfo - pedo - climatice, in acest areal realizandu-se tranzitia de la stepa (paiusul, pirul crestat, lucerna mica) si silvostepa (palcuri de arbori si arbusti termofili) la vegetatia de lunca si balta (vegetatie higro - si hidrofila).

Elementele faunistice care populeaza zona silvostepei sunt adaptate agrobiocenozelor: popandaul, harciogul, avifauna specifica.

Fauna care populeaza luncile si baltile se compune din: rata, gasca, pescarusul, sitarul, lisita, in general specii migratoare (oaspeti de vara, de iarna, specii de pasaj, specii accidentale sau de invazie).

Ihtiofauna prezinta un interes special, cele mai frecvente fiind speciile dulcicole autohtone - crap, babusca, platica, avat, stiuca, biban, salau, somn si alohtone, provenite din Extremul Orient - caras argintiu, novac, cosas. Unele specii de pesti constituie obiectivul pescuitului sportiv in apele dulci, larg raspandit in zona (caras argintiu, babusca, rosioara, oblete, crap, avat, biban, salau, stiuca, somn).

Avand o suprafata de 415 ha, Rezervatia naturala Dealurile Bestepe este amplasata pe teritoriul administrativ al comunelor Mahmudia si Bestepe.

Originalitatea acesteia consta in coexistenta pajistilor stepice pe substrat calcaros cat si silicios, rezultand o mare biodiversitate a vegetatiei.

In cadrul faunei au fost identificate 11 specii amenintate cu disparitia, a caror conservare necesita constituirea ariilor speciale de protectie faunistica.

Constituirea in anul 1990 a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, cu autonomie proprie si prin sprijinul financiar al multor organizatii internationale, a facut ca turismul sa aiba alt statul si sa fie incurajat cel in sistem organizat, care valorifica mai bine infrastructura turistica existenta si reduce cel mai mult formele de poluare ce pot apare in cazul individual, mai greu de controlat.

Rezervatia Biosferei reprezinta un teritoriu ocrotit care conserva integralitatea, functionalitatea si alte insusiri naturale ale ecosistemelor naturale, care prin prezenta lor contribuie la regenerarea continua a resurselor fundamentale ale biosferei si in care populatia reprezinta o componenta integranta.

Conform zonarii functionale a RBDD, in arealul Mahmudia este zona tampon, pentru a asigura atenuarea impactului antropic asupra zonelor protejate si zone economice reprezinta terenuri in regim liber de inundatii, terenuri indiguite pentru folosinta agricola, piscicola, silvica, terenuri pe care sunt amplasate asezari umane, fonduri de vanatoare. In arealul Mahmudia si in imprejurimi avem: amenajarea agricola Mahmudia - Murighiol, fondul de vanatoare nr. 59 Balteni (12741 ha), amenajarea piscicola Independenta (2260 ha), zona de pescuit de pe bratul Sfantu Gheorghe, intre Canalul Litcov si Gura Dranov.

ISTORICUL ASEZARII SI POPULATIA
Primele date istorice referitoare la locuirea spatiului pe care se afla astazi asezarea  sunt din perioada romana. G. Danescu descrie Mahmudia ca o asezare foarte veche, din epoca romana, cand se numea „Cetatea Crucii” (Grigore Danescu, Dictionar geografic, statistic si istoric al judetului Tulcea, Bucuresti, 1896, p. 313).

M. D Ionescu mentioneaza asezarea localitatii pe ruinele vechii cetati romane Salsovia:

„Pare-se ca orasul de azi este zidit langa ruinele vechiului Salsovia, din care n-au mai ramas decat temeliile cetatii. Ea avea 125m lungime si tot atata latime. Are forma unui hexagon cu 6 laturi; asezata pe un platou de pe bratul Sf. Gheorghe, pe care-l domina cu 50-70m. In 1872, zidurile de piatra ale cetatii aveau in partea bine conservata, o inaltime de 3 m si o latime de 2. In afara zidurilor, de jur-imprejurul cetatii, se afla un sant de pamant ce o inconjura ca o cingatoare; acest sant avea pe la 1872 o adancime - nu in toate partile pastrata - de 5-6 m. In multe locuri, santul astupandu-se, s-a transformat in val. E posibil, ca acest sant sa fi fost opera genovezilor, care au stapanit in veacul de mijloc pe aici. Cercetatorii de comori au gasit in aceste ruine niste vase de pamant colosal de mari, facute din pamant ars si ingropate la un stat de om. Ele erau pe dinauntru captusite cu panza si erau pline cu malai ars, ceea ce inseamna ca au fost arse, de aici se deduce, ca cetatea a fost distrusa printr-un groaznic incendiu, probabil in timpul navalirilor barbare. In razboiul din 1828-1829, o lupta, ale carei detalii sunt necunoscute, a avut loc in propiere de Mahmudia. Din timpi necunoscuti, orasul a fost fondat de o colonie de romani care ii dete denumirea de Bestepe Romanesc, spre deosebire de cel turc. Sultanul Mahmud al II-lea, pe la 1832, declara localitatea oras si o numi Mahmudieh; aici fonda si o giamie, care s-a reconstruit de Abdul-Hazis. Tot cam in acest timp, o familie romaneasca, numita Gasca, a zidit biserica crestina. Mobilierul acestei biserici a trecut in urma la Biserica Sfantul Nicolae, din Tulcea, cladita in 1846 de aceeasi familie. In ajunul razboiului din 1877-1878, orasul a fost fortificat in partea s-a apuseana prin doua uvraje mari semi-permanente, dar care n-au folosit la nimic. Astazi, orasul are forma unui dreptunghi, cu baza cea mica rezemata pe Bratul Sfantul Gheorghe. Terenul este in panta dulce spre brat. Are o strada principala pe mijloc si cate doua laterale paralele, in dreapta si stanga acesteia; cele transversala sunt scurte, stramte si neregulate. Pe strada principala sunt asezate pravaliile cu stresini prelungite si sprijinite pe stalpi, au un aspect cu totul oriental. Orasul este nepavat, murdar; iluminatul este iluzoriu, paza si serviciul municipal, de asemenea.(…) Case sunt 436, bordeie 3, pravalii 4, mori 10, fantani 1. Bugetul comunei se compune din 15.520 lei la venituri si 14.731 lei la cheltuieli, dand un excedent in timp de 5 ani de 3944 lei. Sunt in comuna 299 contribuabili. Instructia publica se preda intr-o scoala mixta, cu doi invatatori, fondata de locuitpri in 1883, costa 4.000 lei, are 10 ha pamant ca venit, e frecventata de 142 copii. Primaria n-are inca un local. Biserici sunt: o biserica crestina, despre care am mai vorbit, ea a fost reedificata in 1864, s-a reconstruit in 1899 si a costat 35000 lei; are filiale in Gorgova si Cara-suhat; are un preot si-un cantaret; mai e o biserica a lipovenilor bespopoviti, una a lipovenilor namoliaci si una a lipovenilor popovi; se mai afla si o giamie despre care s-a vorbit, deservita de 3 hogi, cum si o sinagoga cu hahamul ei.” (M. D. Ionescu, Dobrogea in pragul veacului al XX-lea, Bucuresti, 1904, p. 400-401 ).

Dupa cum mentioneaza prof. Ciocan Ion in Monografia localitatii Mahmudia, cetarea Salsovia era amintita pe la anul 200 d.H. ca cetate romana. Pe timpul imparatului Valens gotii au ars-o din temelii, a fost parasita, nemaifiind mentionata pana in secolul al XV-lea, cand au reconstruit-o negustorii genovezi.

Firul istoriei se intrerupe pentru mai bine de trei veacuri. Intre anii 1828-1829,  localitatea este mentionata in doua harti militare, una ruseasca si alta austriaca. In harta ruseasca este mentionata sub numele de „Mold. Bestepe” cu 72 gospodarii existente la acea data.  Ion Ionescu de la Brad mentioneaza Mahmudia printre localitatile pustiite in urma razboiului ruso-turc. Fiind apoi populat cu familii venite din Moldova. Familii de moldoveni care s-au perpetuat in timp sunt: Dogaru, Balan, Istrate, Rosu.

Din 1832 Sultanul Mahmud II declara localitatea oras si o numeste Mahmudieh, avand 20 000 locuitori. Asezarea a capatat o importanta strategica in perioada ocupatiei turcesti. (cf. Ciocan Ion, Monografia Comunei Mahmudia, manuscris, Arhiva Primariei Mahmudia, pp. 47-51)
Constantin C. Giurascu in lucrarea Stiri despre populatia romaneasca a Dobrogei in harti medievale si moderne, Constanta, consemneaza ca, abia in anul 1854 Sultanul Mahomed V a zidit in sat o biserica (giamie), i-a dat numele sau si la ridicat la rangul de targ.

Traditia orala leaga toponimul Mahmudia de o legenda: „O tanara si frumoasa romanca Lia s-a indragostit de un turc Mahmud. Deoarece parintii s-au opus dragostei lor, ei s-au inecat. In amintirea lor, localitatea si-a luat drept toponim, numele baiatului.” (inf. Vramulet Gherghina, primarul comunei, consemnat Steluta Parau, 1993)

Ion Ionescu de la Brad in lucrarea Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja, aparuta la Constantinopol in 1850 mentioneaza pentru localitatea Mahmudia prezenta majoritara a romanilor „de trei ori si ceva mai numerosi decat bulgarii (…), si depaseau cu mult pe tatari si pe turci”.

La sfarsitul secolului al XIX-lea in structura populatiei predomina elementul etnic rusesc (rusi-lipoveni 112 familii cu 553 persoane) urmat de romani - 71 familii (378 persoane), turci-tatari - 34 familii cu 140 persoane, evrei 18 familii cu 89 persoane, bulgari 7 familii cu 47 persoane si 2 locuitori armeni.

M. D. Ionescu mentioneaza la 1904 un total de 1437 locuitori din care: 516 romani, 328 lipoveni fara popa, 120 tatari, 213 rusi, 93 lipoveni cu popa, 80 bulgari, 71 evrei, 12 greci, 2 germani,1 gagauz, 1 albanez.

Anuarele statistice publicate furnizeaza urmatoarele date cu privire la populatia localitatii: in anul 1930 erau 2150 locuitori cu 432 gospodarii, doua cladiri cu destinatie publica (probabil scoala si primaria); in 1970 erau 5255 locuitori; in 1975 - 5618 locuitori; in 1980 - 5740 locuitori; in 1985 - 5588; in 1990 - 5286 locuitori.

La recensamantul din 2002 s-au monitorizat 2905 persoane din care: 2343 romani, 506 lipoveni, 28 turci, 26 ucraineni, 1 polonez, 1 rrom.

Numarul redus de locuitori de etnie turca se datoreaza fenomenului, de altfel general in Dobrogea, de migrare a acestei etnii dinspre localitatile rurale spre cele urbane (Tulcea, Constanta). Mentionam in acest sens si informatia orala conform careia multe familii de turci din Mahmudia s-au mutat la Tulcea pe strada Mahmudiei. (inf. Geambai Nedin, consemnat Titov Iuliana, februarie 2009)

Acest fapt explica si dificultatea reconstituirii, in demersul nostru, a modului de viata a etniei turce de la gospodarie si locuinta pana la mentalitati, obiceiuri si viata religioasa.

STRUCTURA ASEZARII SI GOSPODARIA
Vatra satului Mahmudia s-a dezvoltat in jurul bisericii si a scolii, doi poli cu insemnatate deosebita in viata comunitatii. Dezvoltarea acesteia s-a realizat in toate directiile. Ca o consecinta a situarii localitatii la contactul dintre doua forme de relief cu altitudini diferite, satul are o structura adunata a satului in zona de lunca si rasfirata pe versantii dealurilor.

Analiza structurii gospodariei evidentiaza segmentarea spatiului in doua curti: "curtea casei" si "curtea (oborul ) animalelor", gradina, fapt ce tine de necesitatile si de ocupatia de baza a locuitorilor.

Constructii componente ale gospodariei din Mahmudia sunt: casa, bucataria de vara, adapostul pentru animale, cuptorul, baia, cumicul pentru pasari.

Casa este amplasata, in general, cu fatada secundara spre ulita. Frecvent, apar si constructii in structura carora casa este orientata cu fatada principala spre ulita. Casele amplasate cu spatele spre drum sunt relativ putine.

In ce priveste tehnicile de constructie se intalnesc case construite pe furci cu stalpi de stejar sau salcam; case construite din ceamur; case din chirpici.

Acoperisul caselor este in doua sau patru ape. Unele case sunt invelite "nemteste" cu stuful marunt, retezat si batut pe toata suprafata acoperisului. Casele invelite "ruseste" au stuf cu tulpina groasa si lunga cat panta acoperisului. Cele doua tehnici se intalnesc in realizarea invelitorii caselor apartinand deopotriva celor trei etnii din localitate. Alaturi de acest material tipic si traditional, totodata, se intalnesc si materiale noi pentru invelitoare: tabla, tigla, azbociment.

Din punct de vedere planimetric, casa este dezvoltata pe directia longitudinala, evidentiindu-se urmatoarele tipuri de case:

          • o camera si tinda, fara prispa si fara stalpi  - cel mai vechi tip de plan
          • doua camere si prispa partiala ; ca varianta se releva planul in care cea de a doua   camera inainteaza aproape de limita din fata a prispei, unde se afla amplasati stalpii. Din punctul nostru de vedere, varianta se constituie ca o modificare in structura planimetrica a unora dintre locuinte, dar nu poate fi considerata varianta in tipologia planimetriei traditionale.
          • doua camere si tinda centrala - tipul predominant de locuinta- cu unele variante    generate de extinderea in plan a uneia din camere :
                         - doua camere, tinda si prispa partiala
                         - doua camere si tinda retrasa

Alte variante (de altfel rar intalnite) au fost generate de amplificarea prin dezvoltarea in longitudine a nucleului de baza cu incaperi ce au diverse functionalitati:

- "bucatarie de iarna" (si pentru dormit) - "casa de curat" - "tinda" - "casa de curat"
- "casa curata" - "tinda" - "casa" - "bucatarie" - "marchiza"
- "sala - bucatarie de iarna" - "casa mica" - "tinda si odaie" - "casa mare".

Decorul caselor din Mahmudia se inscrie in stilul celui caracteristic arhitecturii dobrogene. Locul de amplasare a decorului la casa il constituie frontonul de la strada, stalpii si capitelurile acestora precum si pazia. Frontoanele din scanduri au trafor pe cele trei laturi, iar in varful triunghiului o tepusa. Uneori din modul in care este batuta scandura rezulta un decor « in verif », in romburi concentrice.

Stalpii au sculptate, la jumatatea inaltimii, forme ce sugereaza mici romburi, iar capitelurile sunt decorate cu taieturi executate dupa modele trasate cu tiparul.

Ponderea decorului este redusa, gama motivelor ornamentale este alcatuita doar din cateva elemente : stilizarea motivelor florale (« floraria ») dispuse la pazia simpla (mai rar dubla), decor realizat din « X- uri » sau romburi decupate, in lemn, si aplicate. Intalnim ca decor decupat si aplicat pe suprafata frontonului imaginea stilizata a « pomului vietii » sau a « glastrei cu floarea », uneori asociate cu pestele. Rar intalnim la imbinarea celor doua pante ale frontonului, stilizarea motivului « sirenei » sau « razele soarelui » pe partea centrala a frontonului, motive  care trimit spre mitologia slavilor si care este frecvent in alte microareale ale Deltei, ca specific al populatiei slave.

Se remarca in localitate la casele lipovenesti crucea cu opt extremitati, asezata la intrare.

Principalele anexe, constructii componente ale gospodariei sunt : grajdul, bucataria de iarna, bucataria de vara, magazia, curnicul, samalacul, cuptorul cu plita, cotetul pentru pasari. Dispunerea constructiilor anexe / economice in cadrul curtii se face in mod diferit de la o gospodarie la alta, in raport de criterii determinate de functionalitate si de caile de acces.

In structura constructiilor cu caracter economic intalnim, in general, aceleasi materiale ca si la casa : pamant, stuf, lemn, piatra ( in cantitate redusa). Surprindem mici diferente intre materialele folosite in realizarea unora sau altora dintre constructii. Astfel grajdul avea peretii din ceamur , samalacul si saiaua din stuf, iar hambarul din nuiele lipite, in interior, cu pamant.Grajdul nu avea temelie, dar hambarul avea talpile groase, din lemn de stejar, si se sprijinea pe piatra.

Bucataria de iarna are plan dreptunghiular si este compusa din doua camere, din care una este tinda cu rol de spatiu pentru depozitarea alimentelor, uneori si a uneltelor, si o camera pentru pregatitul hranei si pentru locuit.

Bucataria de vara este intalnita sub forma unei polate in gospodarie, fara perete la fatada si cu acoperisul sub forma unei platforme sprijinita pe patru stalpi.In realizarea acestei constructii pe langa materialele traditionale se foloseau si cele de provenienta industriala.

Samalacul, folosit la depozitarea furajelor pentru animale, este situat de obicei in preajma grajdului. Porumbarul apare ca o anexa independenta, dar si sub acelasi acoperis cu o alta constructie, in genere, magazia. In situatia in care grajdul se construia in acelasi timp cu casa, acesta inchidea una din laturile curtii, avand axa longitudinala perpendiculara pe cea a casei.

O constructie anexa specifica populatiei lipovenesti este baia cu aburi (bania) amplasata in « curte din spate » fie, paralel cu casa, fie  lateral de aceasta.

Este alcatuita din doua incaperi, o tinda - predbaunic si baia propriu-zisa. Construita din lemn sau chirpici, baia este lipita in exterior si in interior cu lut. Intr-un colt se afla cuptorul acoperit cu pietre de rau - camenca.

Tot pe cuptor, intr-un vas mare se incalzeste apa si odata cu ea se infierbanta si pietrele. Alaturi de cuptor exista un vas mare cu apa rece, din care se ia cu o catruna (caret) si se arunca peste pietrele infierbantate provocandu-se astfel aburul. Tot in aceasta incapere se afla un pat de scanduri (poloc), folosit in momentul imbaierii. In timpul baii se folosesc manunchi din ramuri de stejar, cu care cei ce se imbaiaza se lovesc usor peste corpul.

OCUPATII SI MESTESUGURI
Ocupatiile principale practicate in localitatea Mahmudia sunt agricultura, cresterea animalelor si pescuitul. Cu o pondere mai redusa s-au practicat si se mai practica viticultura, pomicultura si albinaritul.

La Mahmudia se evidentiaza sisteme caracteristice agriculturii traditionale. Dintre cerealele cultivate in areal mentionam: grau, secara, porumb, floarea soarelui. De asemenea se cultivau si cereale necesare cresterii animalelor: orz, orzoaica, ovaz.

O caracteristica in practicarea agriculturii este treieratul cu cai, intr-un loc special amenajat fie in gospodarie, fie la camp (numit “arman”) cat si folosirea anumitor unelte de treierat: tavalugul si dicania.

Alaturi de cultivarea cerealelor se practica legumicultura si gradinaritul.

De remarcat faptul ca legumele erau cultivate in gradina casei. Legumele cultivate (dovleci, rosii, ceapa, ardei, varza, cartofi) erau destinate, in general, consumului propriei familii si foarte rar destinate vanzarii.

Alaturi de agricultura, cresterea animalelor a fost una din ocupatiile traditionale si s-a dezvoltat de-a lungul timpului in stransa legatura cu dezvoltarea agriculturii.

S-au crescut si  se cresc, in principal, vite cornute mari (vaci, boi) si numai in anumite zone, vite cornute mici (in special oi si intr-o mai mica masura si capre), apoi cai si porci.

Se impune a fi incluse in zonele cu bogata traditie in cresterea animalelor, datorita practicarii intense a pastoritului. Ca argument mentionam statisticile din 1974 privind cresterea anumalelor: 325 bovine, 2323 ovine, 43 cabaline, 69 porcine etc.

S-a practicat si se practica sistemul de crestere libera a animalelor, fara pazitori. Este de mentionat ca in cadrul acestui sistem de crestere se interpune si sistemul de crestere in turma vara si aparte, acasa, iarna, animalele fiind adapostite, iarna in constructiile anexe special construite (grajd, saia etc.). In satele din zona avuta in vedere, vitele se intorceau seara in gospodarie sau erau lasate in balta (isi aminteste despre serile de vara petrecute “in balta - la pazit vacile” - Albinet Ecaterina, n. 1930).

S-a practicat si se practica sistemul de crestere in turma vara si aparte, acasa, iarna, animalele fiind aduse pe imasul satului.

Pescuitul este de asemenea o ocupatie straveche, practicat atat in apele curgatoare cat si in balti, lacuri, helesteie, iazuri. In mod deosebit pescuitul s-a dezvoltat in zona de lunca  si baltile Dunarii. In alimentatie pestele a avut si are un rol deosebit de important, in special la populatia din satele situate in lungul apelor curgatoare si al baltilor.

Practicarea ca ocupatie principala avea ca scop atat satisfacerea necesitatilor de hrana, pestele fiind unul din alimentele de baza in zona, cat si comercializarea, pestele fiind dus pentru vanzare la Tulcea sau era valorificat prin intermediul negustorilor.

Mijloacele traditionale de transport folosite la pescuit erau barcile din lemn.

Cu anumite unelte cum este navodul pescuiau cate doi pescari si numai din barca.

Cercetarea de teren privind practicarea acestei ocupatii la Mahmudia releva ponderea acesteia in viata traditionala a comunei.  Memoria colectivitatii retine ca pescuitul avea aceeasi importanta, in ocupatiile oamenilor de aici ca si agricultura. Aflam ca aprox.  50% din economia locala era reprezentata, altadata, de pescuit, iar cei care se ocupau cu pescuitul nu-l practicau doar pentru hrana familiei, ci si comercializau pestele.

In perioada interbelica un rol in comercializarea produselor si institutionalizarea - intr-un anume fel - a ocupatiei au avut-o cherhanalele. Pestele predat la cherhanale era platit de proprietarii de cherhanale pescarilor „la kilogram”.

Astazi in localitate finctioneaza doua cherhanale avandu-i proprietari pe localnicii Cristea Paul si Erofei Vasile.

Cultivarea vitei de vie (viticultura) este ocupatie secundara. Se pot surprinde doua aspecte in ce priveste cultivarea vitei de vie in viata traditionala a asezarilor si in perioada actuala.

La inceputul secolului al XX-lea si pana in 1940 vita de vie era cultivata numai la camp (in afara gospodariei) asigurandu-se astfel strictul necesar nevoilor personale. La inceputul secolului al XX-lea s-au cultivat soiuri de vita veche indigena, soiuri hibride de tireaza, zaibar, nohan.

Vita de vie se cultiva alta data foarte putin, iar dupa 1950 se cultiva - de asemenea in spatiul din jurul casei. Instrumentarul folosit in viticultura este cel tipic: cosor, putina, cosul de carat strugurii, butia, linul, zdrobitorul, teascul. In cadrul instrumentarului viticol, tipul de lin cu forma dreptunghiulara si cu partea superioara tot din scanduri, intalnit in toata Dobrogea si in Campia Dunarii, este de data recenta.

Pomicultura avea aceeasi pondere ca si cultura vitei de vie. Se cultiva si se cultiva: ciresi, caisi, zarzari, nuci, pruni, meri, visini. Productia era folosita pentru satisfacerea nevoilor din gospodarie.

O alta ocupatie secundara a locuitorilor din Mahmudia este vanatoarea. Se puneau curse si capcane in camp, “la balta”. Se vana mistreti, iepuri, fazani s.a.

„Tatal meu, Poltorac Filip era vanator si pescar. Ii placea foarte mult vanatoarea … Mergeau mai multi, avea si prieteni din Plopu cu care mergea la mistret. Il lua si pe fretele meu si-a fost si sotul meu la mistret. Nu era greu pentru ca mistretii fac carari in stuf. Si azi isi aminteste sotul de noptile petrecute-n balta la vanatoare. Mancam multa carne: mistret, iepuri, prepelite, fazani. Iarna impuscau des iepuri…” (invatator pensionar Mitrache Paraschiva, n. 1937, inregistrare martie 2009, consemnat Titov Iuliana)

Albinaritul  constituie o ocupatie secundara la Mahmudia, fiind practicat de un numar redus de apicultori care nu au in proprietate mai mult de 10-15 stupi fiecare.

Din anul 1970, in comuna Mahmudia s-a deschis o unitate de exploatare a calcarului care a asigurat locuri de munca populatiei locale. Calcarul avand ca destinatie Combinatul Siderurgic Galati.

VIATA SPIRITUALA
Fiecare dintre populatiile din Mahmudia si-a conservat aspecte identitare legate precum limba, obiceiurile, unele obiecte traditionale. Amintim astfel colindele de Craciun la romani si ucraineni, obiceiurile din ciclul vietii  si portul traditional la rusii - lipoveni (asupra caruia vom insista in prezenta lucrare).

Hramurile bisericilor din Mahmudia reprezinta momente deosebite, in ceea ce priveste atat pregatirea pentru sarbatoare, cat si ca participare la ceremoniile religioase.

Rusii - lipoveni popovti (cu popa) sarbatoresc hramul bisericii de Sf. Gheorghe (6 mai, pe stil vechi), iar cei bespopovti (fara popa) de Sf. Nicolae de vara (22 mai, stil vechi). Credinta rusilor lipoveni din Romania este crestin-ortodoxa de rit vechi. Si in prezent, slujbele religioase se tin in limba slavona, iar calendarul folosit este cel iulian.

Romanii si ucrainenii din Mahmudia merg la biserica ortodoxa cu hramul de Sf. Nicolae de vara (9 mai, stil nou).

Portul traditional s-a pastrat cu precadere la rusii - lipoveni datorita vietii religioase, ca necesitate a respectarii unor norme vestimentare impuse de biserica. Se remarca la barbati camasa ruseasca fara guler -"rubasca", purtata peste pantaloni si incinsa la mijloc cu un brau - „pois”. Peste camasa era purtata o haina lunga pana aproape de glezna, de culoare neagra („padiovca”) asemanatoare caftanului rusesc. „Padiovca” este o piesa tipica pentru tinuta bisericeasca.

Costumul feminin  este compus dintr-o fusta larga cu multe pliuri („iubca”), o bluza de asemenea larga („cohta”) purtata peste fusta si nelipsitul „pois”. In loc de iubca femeile poarta si sarafan. Femeile maritate isi poarta parul prins intr-un coc sub „kicika” (o boneta mica primita in cadrul ceremonialului de nunta) peste care se punea baticul. In timp femeia isi comanda la croitoreasa mai multe Kicika: cele croite simplu ca o boneta sunt pentru uz cotidian, iar cele cusute in tehnica numita popular „laba gastei” si impodobita cu paiete si/sau margele sunt de uz sarbatoresc.  Fetele isi impleteau parul intr-o coada prinsa cu o panglica lata.

Prezenta, astazi, in costumul femeiesc a hainei numita „cataveica” (haina groasa, croita fara guler, incretita in talie sub forma de pliuri) ne-a explicat-o d-na Erofei Ecaterina nascuta in Sarichioi, venita in Mahmudia in urma casatoriei: „cand am venit aici nu mai avea nimeni cataveica dar eu le-am comandat la o croitoreasa din Sarichioi care stie sa faca, si cand au vazut femeile la mine si la fata mea au vrut si ele.” Asistam la un fenomen de reinventare a traditiei care se extrapoleaza de la o comunitate la celelalte.

De asemenea, nelipsit este „pois”-ul si mataniile („lestovca”). „Pois”-ul (braul), nelipsit in costumul rusilor-lipoveni, dincolo de faptul ca este marca identitara, are si o functie ritualica marturisind despre mentalitatea si spiritualitatea acestei etnii (se considera ca „pois”-ul face legatura intre trup si suflet, avand in acelasi timp si valente apotropaice).

Dupa 1995 - 2000, cand in Mahmudia a inceput dezvoltarea turistica a luat fiinta si Ansamblul vocal al Comunitatii rusilor-lipoveni din Mahmudia care in scopul pastrarii traditiei utilizeaza acelasi costum.

BIBLIOGRAFIE GENERALA
***, Dobrogea, cincezeci de ani de viata romaneasca (1878-1928), Bucuresti, Cultura Nationala, 1928

Antipa, Grigore: Pescaria si pescuitul in Romania, Bucuresti, 1916.

Ciocan, Ion: Monografie Geografica (cu elemente de sistematizare) a comunei Mahmudia, judetul Tulcea, manuscris, Arhiva Primariei Mahmudia

Ionescu, M. D.: Dobrogea in pragul veacului al XX-lea, Bucuresti, Atelierele Grafice I.V.Socecu, 1904

Parau, Steluta: Multiculturalitatea in Dobrogea, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Tulcea, Constanta, Editura Ex- Ponto, 2007.

Rujdea, Hedwiga: Morile de vant din Dobrogea, in „Peuce VI - Etnografie si Muzeologie”, Muzeul „Deltei Dunarii” Tulcea, 1977.
 
>>> Istoricul asezarii si populatia >>> Structura asezarii si Gospodaria >>> Ocupatii si mestesuguri >>>
>>> Viata spirituala >>>